De la scrisori trimise cu diligența, la e-mail și apoi la inteligența artificială, Poșta fascinează prin invențiile care au făcut posibilă comunicarea la mare distanță. La Timișoara este deschisă o expoziție-eveniment, care i-a uimit pe cei mai tineri vizitatori.
„150 de ani au lucrat specialiștii din poștă la această ștampilă, de la ‘ștampila pentru o zi’ ordonată de Maria Theresia, până la ștampila pentru un secol. Scoți cuiul și reglezi data timp de 100 de ani”, spune organizatorul expoziției.
Sute de exponate au atras publicul, în galeria Bastionului Cetății din Timișoara.
„Mai greu ca telefonul, dar utilizabil, funcțional. Se afla o persoană în fața acestui microfon, o instalație de radioficare răspândită prin circuite electrice în toată Timișoara și se transmiteau informațiile”, explică Caius Lăzărescu, organizatorul expoziției.
Cei mai încântați au fost adolescenții.
„E foarte interesant, e pentru prima oară când văd așa ceva, dar e o chestie interesantă să descoperi istoria. E greu de crezut mai ales că fac parte dintr-o generație care a evoluat cu tehnologia”, spune un tânăr.
„Partea de telefonie mobilă mi-a atras foarte tare atenția, faptul că pe vremuri nu se dădeau mesaje și s-a inventat Codul Morse și toată partea aceasta mi s-a părut cea mai interesantă”, spune o tânără.
„Acum, în ziua de astăzi, totul e fără fir, wireless, bluetooth și o chestie interesantă despre codul morse, de fiecare dată dacă ești în ceva pericol, Codul Morse pentru SOS este punct, punct, punct, linie, linie, linie, punct, punct, punct”, constată un alt tânăr.
Profesorul Caius Lăzărescu, organizatorul expoziției, a adunat timp de 30 de ani obiecte istorice din domeniul comunicațiilor. Spune că lucrurile erau mai simple și mai sigure în trecut.
„Au mai fost perioade, când a apărut telexul au zis că pică poșta, nu. Trebuie să facem deosebirea între mesajul transmis și transportat, orice mesaj transmis poate fi făcut acum de hackeri și modificat, dar cel scris nu intră hackerii pe el”, spune Caius Lăzărescu, organizatorul expoziției.
Piesa de rezistență a expoziției este primul tratat de poștă, telegraf și telefon, cu autograful lui Take Ionescu. Poate fi admirată și portavocea prin care Timișoara a fost declarat primul oraș liber de comunism în decembrie 1989.
reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop
Editor : Izabela Zaharia