Dorința lui Donald Trump de a prelua Groenlanda nu este o întoarcere imperială la secolul al XIX-lea, ci mai degrabă semnalează o realitate cât se poate de modernă: o lume care se transformă din cauza schimbărilor climatice, iar China, Rusia și Statele Unite se îngrămădesc să profite, notează Politico.
Calotele de gheață ale Groenlandei pierd 270 de miliarde de tone de apă pe an, în timp ce gheața arctică dispare atât de rapid încât marea polară ar putea fi lipsită de gheață până în anii 2030.
Această dezghețare deschide noi posibilități pentru extracția de resurse, rute comerciale mai rapide, baze spațiale și militare, noi zone de pescuit și, astfel, o confruntare între marile puteri. Moscova și Beijingul fac eforturi pentru a exercita controlul asupra regiunii arctice, care se încălzește mai repede decât oricare altă zonă de pe planetă.
Pe acest fundal, cererile lui Trump pentru Groenlanda încep să pară, dacă nu rezonabile, cel puțin motivate. Președintele ales al SUA a cochetat cu demersul și în timpul primului său mandat, dar a fost respins categoric la Nuuk și Copenhaga.
Marți, premierul danez Mette Frederiksen a respins din nou cererea lui Trump de a cumpăra insula, un teritoriu autonom pe care Danemarca îl controlează din 1814 și care găzduiește cea mai nordică bază militară a Americii. Dar Frederiksen a adăugat că este „foarte fericită cu privire la creșterea interesului american pentru Groenlanda”.
A fost un comentariu care a dezmințit o anxietate sâcâitoare în rândul SUA și al aliaților săi că aceștia nu au reușit să răspundă eforturilor ruse și chineze de a prelua inițiativa în nordul extrem.
„Am adormit la comutator”, a spus Michael O’Hanlon, director de cercetare în programul de politică externă la Brookings Institution din Washington, DC.
O succesiune de rapoarte ale Pentagonului din ultimul deceniu au stârnit îngrijorări cu privire la intenția tot mai mare a Chinei și Rusiei în regiune. Cu toate acestea, SUA au făcut puține pentru a-și susține interesele în nordul extrem. „Toată nebunia despre importanța Arcticii este oarecum dezmințită de lipsa resurselor care îi sunt dedicate cu adevărat”, a spus O’Hanlon.
Se topește gheața, se sparge gheața
Președintele rus Vladimir Putin a visat de mult să transforme Ruta Mării Nordului – care trece de-a lungul coastei Rusiei și în trecut a fost legată de gheață – într-un Canal Suez cu apă rece. Acest lucru ar reduce timpul necesar pentru a transporta produse din China în Europa și ar deschide porturi siberiene și produse energetice pentru piețele asiatice.
În aprilie 2000, la doar 10 zile după câștigarea primelor alegeri prezidențiale, Putin a urcat la bordul spărgătorului nuclear de gheață Rossia și a transmis un mesaj șefilor companiilor de transport maritim și energetic: viitorul economic al Rusiei stă în controlul și dezvoltarea pasajelor Oceanului Arctic și al marilor câmpuri de petrol și gaze din Siberia.
Locația discursului său a fost cheia. În timp ce schimbările climatice fac mările nordice din ce în ce mai accesibile, este posibil ca navele de spargere a gheții să rămână necesare pentru a menține rutele comerciale deschise pe timpul iernii pentru anii următori.
Nu este deloc nesemnificativ, așadar, că o Rossia nou-nouță este în construcție într-un șantier naval de lângă Vladivostok. Este primul dintr-o clasă de spărgătoare de gheață cu propulsie nucleară care, odată construite, vor fi cele mai mari de pe Pământ – capabile să spargă gheața de 4 metri grosime. Este doar cel mai mare dintre câteva spărgătoare de gheață noi aflate în construcție, cu mai multe în pregătire pentru a consolida flota deja semnificativă a Rusiei.
Capacitățile SUA de spargere a gheții constau din doar două nave, dintre care una are o vechime de aproape 50 de ani. Un șantier naval din Mississippi a primit aprobarea pentru a începe construirea primei nave dintr-o nouă generație modernă chiar înainte de Crăciun.
China se uită și ea spre nord
În 2018, China a anunțat Drumul Mătăsii Polare, propriul său plan de dezvoltare a Arcticii și în special de deschidere a rutelor comerciale și energetice în nordul îndepărtat al Rusiei. În timpul unei vizite în China din octombrie, Putin a deschis calea investițiilor pe Ruta Mării Nordului. Companiile energetice chineze au luat deja pachete majore în proiectele de gaze din Siberia, în timp ce alte companii chineze au contribuit la dezvoltarea infrastructurii portuare.
Companiile chineze și-au manifestat interesul pentru exploatarea mineralelor din Groenlanda, care devine din ce în ce mai ușoară pe măsură ce calotele de gheață se retrag. Este o perspectivă care a provocat panică Statelor Unite. Dar, în realitate, firmele chineze au făcut puține progrese.
Politica de putere în joc
Acest peisaj schimbător este folosit de Donald Trump pentru a justifica pretenția Americii asupra celei mai mari insule din lume.
„Vorbesc despre protejarea lumii libere”, a spus Trump într-o conferință de presă de marți, care a avut loc în timp ce fiul său, Donald Trump Jr., se afla într-o vizită surpriză în Groenlanda. „Nici nu ai nevoie de binoclu. Te uiți afară, ai nave chinezești peste tot, ai nave rusești peste tot. Nu lăsăm să se întâmple asta.” El a refuzat chiar să excludă folosirea forței militare pentru a prelua insula de la aliatul său NATO.
O’Hanlon a respins comentariile lui Trump drept prostii. „Sună atât de fantastic încât nici măcar nu pot să iau asta în serios.”
Danezii par mai înclinați să-l creadă pe Trump pe cuvânt. Luna trecută, regele Frederik a emis un decret prin care a modificat stema veche de secole a Danemarcei pentru a reprezenta mai bine ursul polar groenlandez. Între timp, guvernul Groenlandei și-a reînnoit apelurile la independență.
Mișcarea lui Trump a fost, cel puțin, o „diplomație foarte crudă”, a spus Arild Moe, expert în dezvoltarea Rutei Mării Nordului a Rusiei, de la Institutul Fridtjof Nansen din Norvegia. „Doar ideea că poți cumpăra un teritoriu autonom este atât de revoltătoare. Dar cred că poți lăsa asta puțin deoparte și apoi poți vorbi despre interesele SUA, pentru că există ceva în spate.”
Topirea gheții marine și ascensiunea Chinei au introdus o nouă tensiune în luarea deciziilor strategice în regiune, a explicat el.
Până acum, a spus O’Hanlon, strategia SUA pentru Arctica a fost mai puțin despre „urmărirea agresivă a accesului unilateral american” și mai mult despre prevenirea Rusiei sau Chinei să blocheze „accesul altor actori în Arctica, în același mod în care chinezii au amenințat că o vor face cu Marea Chinei de Sud”.
Fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, John Bolton, i-a declarat săptămâna trecută jurnalistului Adam Rubenstein că l-a îndemnat pe președinte în timpul primului său mandat să-și atenueze cererile de suveranitate asupra Groenlandei, încercând în schimb să extindă prezența și influența SUA pe insulă prin discuții cu danezii şi cu guvernul Groenlandei. „Este evident un interes strategic”, a spus el.
Aceasta este o conversație la care Frederiksen părea deschisă, marți, în comentariile ei adresate presei daneze. Oficialii danezi pun la îndoială, de asemenea, necesitatea ca SUA să dețină Groenlanda atunci când aliatul său ar fi deschis pentru investiții și prezență militară americană în continuare.
Editor : Ștefana Radu
