Bilanţul inundaţiilor şi al alunecărilor de teren care au lovit insula indoneziană Sumatra a crescut, ajungând la 950 de morţi şi 5.000 de răniţi, a anunţat luni Agenţia indoneziană pentru gestionarea dezastrelor (BNPB).
Catastrofa care a afectat trei provincii din Sumatra, distrugând numeroase locuinţe, căi de comunicaţie şi infrastructuri publice, a lăsat în urmă şi 274 de persoane încă date dispărute, a precizat AFP preluată de Agerpres.
În total, peste 1.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în Indonezia, Sri Lanka, Malaezia, Thailanda şi Vietnam, în urma unei serii de furtuni tropicale şi de ploi musonice care au provocat alunecări de teren şi viituri.
Costul reconstrucţiei în cele trei provincii din Sumatra ar putea ajunge la 51,82 trilioane de rupii (3,1 miliarde de dolari), a indicat duminică seara Suharyanto, directorul agenţiei BNPB, care, la fel ca mulţi indonezieni, poartă un singur nume.
Aflată în extremitatea vestică a insulei Sumatra, provincia Aceh, devastată de tsunami-ul ucigaş din 2004, este regiunea cea mai grav afectată, cu 386 de decese şi sute de mii de persoane strămutate.
„Provincia duce lipsă de toate, mai ales de personal medical. Nu avem destui medici”, a declarat guvernatorul din Aceh, Muzakir Manaf, duminică seara jurnaliştilor.
„Medicamentele sunt importante. Produsele de primă necesitate la fel”, a adăugat el.
O mare parte a Asiei se află în prezent în plin sezon musonic, esenţial în special pentru cultivarea orezului, dar adesea la originea inundaţiilor.
Potrivit experţilor, schimbările climatice generează episoade de ploi mai intense, deoarece o atmosferă mai caldă conţine mai multă umiditate, iar temperaturile mai ridicate ale oceanelor pot amplifica furtunile.
În Indonezia, ecologişti, specialişti şi chiar reprezentanţi ai guvernului au subliniat rolul defrişărilor în producerea viiturilor şi a alunecărilor de teren din Sumatra.
Editor : Ana Petrescu
