Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat marţi condiţiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din 24 noiembrie 2024 din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat de presă citat de News.ro, hotărârea a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României.
Prin acest act normativ au fost aprobate condiţiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 din Municipiul Bucureşti. Cele trei buletine de vot (câte unul pentru fiecare întrebare supusă referendumului) au 4 pagini fiecare, în format A5 (o foaie A4 pliată).
Hotărârea a fost adoptată de către Autoritatea Electorală Permanentă după consultarea Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024, Primarului General al Municipiului Bucureşti, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Regiei Autonome Monitorul Oficial.
Actul normativ a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va putea fi consultat şi pe pagina web a Autorităţii Electorale Permanente, www.roaep.ro, a mai informat Autoritatea Electorală Permanentă.
Cele trei întrebări de pe buletinele de vot
1. Sunteţi de acord ca primarul general al Municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?
2. Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector, a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni, să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?
3. Sunteţi de acord ca Primăria Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?
Editor : M.B.