Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică.
„Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce te documentezi să mergi la urne, pentru că eu cred în democraţie. Şi, în momentul de faţă, e o subminare gravă a democraţiei”, a afirmat lidera USR, la Pro Tv, potrivit Agerpres.
Ea a declarat că îşi menţine intenţia de a-l propune pentru funcţia de prim-ministru pe preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan. Lasconi a invocat obiective comune ale liderului PNL şi ale USR, precum reducerea la 300 a numărului de parlamentari sau scăderea numărului de secretari de stat.
Elena Lasconi a susţinut că decizia CCR privind renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale reprezintă „un abuz şi o încălcare gravă„ a democraţiei.
„Este episodul doi, după ce au scos un candidat din cursa pentru prezidenţiale. Asta se întâmplă pentru că ei sunt reprezentanţii politicienilor corupţi şi din sistemul corupt până în măduva oaselor. Au luat această decizie pentru că sunt disperaţi. Au văzut că au pierdut, sunt disperaţi şi încearcă să mai facă ceva. Eu consider că este un atentat la siguranţa naţională ce au făcut, pentru că destabilizează ţara şi deja există o mare parte din ţară care e mânată de ură, pentru că până acum politicienii nu şi-au făcut treaba. Nu ştiu cum se va putea renumăra. Eu cred că am asistat la cele mai corecte alegeri din aceşti 35 de ani”, a spus ea.
Lasconi a menţionat că, duminica trecută, după închiderea urnelor, 150.000 de delegaţi au numărat voturile. În opinia sa, nu se va putea realiza o renumărare corectă a voturilor cu 300 – 400 de oameni.
„Votul românului este sfânt. Acolo nu au fost troli, la urne. Au fost oameni reali. Şi noi trebuie să îi respectăm pe fiecare. Eu voi fi preşedintele fiecărui român, indiferent de felul cum a votat”, a transmis preşedinta USR.
Editor : C.L.B.