Purtătorul de cuvânt al PSD Alexandru Rafila a precizat, luni la Digi24, că nu are informații cu privire la o posibilă ieșire de la guvernare a social-democraților. El consideră că nu ar trebui pus un semn de egalitate între rezultatele alegerilor de la București câștigate de liberalul Ciprian Ciucu și o decizie politică legată de ieșirea de la guvernare.
„Eu nu am informaţii despre asemenea informaţii. Urmează să fie analizate rezultatele acestor alegeri, nu ar trebui să punem un semn de egalitate între rezultatele alegerilor din Bucureşti şi o decizie politică legată de ieşirea de la guvernare. Nu cred că este cazul pentru aşa o comparaţie”, a declarat Alexandru Rafila, întrebat despre un scenariu privind ieșirea PSD de la guvernare, luni la Digi24.
Despre rezultatul alegerilor din Bucureşti, în care Daniel Băluţă a ieşit pe locul al treilea, Rafila a spus că nu este unul mulţumitor și a adăugat că şi pentru social-democraţi a fost „o surpriză”, în contextul în care „nu s-a corelat cu sondajul făcut la ieşirea de la urne”.
„E un rezultat care, evident, nu ne mulţumeşte, nu cred că e niciun dubiu din acest punct de vedere. Sigur şi pentru noi a fost o surpriză, mai ales că nici măcar rezultatul nu s-a corelat cu sondajul făcut la ieşirea de la urne, unde Daniel Băluţă era cotat cu circa 26% şi era al doilea. Rămâne să vedem după analiza rezultatelor acestor alegeri şi a sondajelor care au precedat aceste alegeri care este concluzia. Sigur că Daniel Băluţă, să ştiţi că rămânem cu aceeaşi opinie, e un primar bun, un candidat bun care a făcut o campanie pozitivă şi nu trebuie să neglijăm acest aspect. Important este să lucreze cu noul primar, mai ales că experienţa extensivă pe care o are în domeniul proiectelor de infrastructură ar putea folosi Bucureştiului”, a explicat el.
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai spus că, din punct de vedere personal, este „totuşi dezamăgitoare” prezenţa la vot, în condiţiile în care este important ca un primar să fie validat de cât mai mulţi dintre locuitorii Bucureştiului.
„În condiţiile în care maximum o treime a participat la vot, vă daţi seama că nu ştiu cât de dătătoare de încredere este această participare”, a subliniat Rafila.
El a vorbit și despre revenire la alegerea în două tururi a primarilor și a explicat că aceasta este o decizie politică ce nu ţine de Primăria Capitalei, ci de Parlamentul României.
„Dacă coaliţia va ajunge la această concluzie că alegerile în două tururi sunt soluţia, dar să ştiţi că nici alegerile în două tururi nu garanteză în niciun fel o participare mai mare la vot. Dimpotrivă, fiind vorba de două tururi, există riscul să fie o participare chiar mai mică, măcar la unul dintre ele. Aşa că ceea ce vă spun eu legat de participarea la vot ţine mai degrabă de încrederea în autorităţile publice, iar noul primar al Capitalei ar putea să demonstreze, prin activitatea pe care o va avea, că într-adevăr, nu numai că merită încrederea celor care au votat, ci că va reprezenta şi un factor care să impulsioneze şi participarea la vot la alegerile următoare”, a afirmat Alenxadru Rafila.
Daniel Băluță, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei a ieșit pe locul al treilea la alegerile de duminică, după Anca Alexandrescu care a fost susținută de AUR și la mare distanță de candidatul PNL și actualul primar al Sectorului 6 Ciprian Ciucu care a câștigat scrutinul.
Editor : Ana Petrescu
