Lucian Duță, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurare de Sănătate (CNAS), scapă definitiv de o condamnare definitivă la șase ani de închisoare pentru o mită de 6,3 milioane de euro, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus pe 10 decembrie încetarea procesului penal față de acesta.
„Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Duţă Nicolae-Lucian împotriva deciziei penale nr. 1049/A din data de 25 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 45188/3/2018(171/2021) (…) Casează în parte hotărârea atacată, numai sub aspectul acţiunii penale, cu referire la inculpatul Duţă Nicolae-Lucian şi rejudecând, în aceste limite (…) dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul Duţă Nicolae-Lucian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (…) Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii”, este un fragment din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În același timp, ÎCCJ a menținut „dispozițiile privind confiscarea specială și măsurile asiguratorii” din acest dosar.
Lucian Duță fusese pus în libertate în luna septembrie, tot printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Detalii, aici.
În 25 iulie 2022, fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani de închisoare pentru luare de mită, el fiind judecat pentru că, în perioada 2010 – 2012, a primit mită de 6,3 milioane de euro de la două firme de software care au încheiat contracte cu CNAS.
CITEȘTE ȘI: Ministrul Justiției, după ancheta Recorder: „Dacă cineva tergiversează dosare culpabil, ar trebui să răspundă”
El fusese condamnat în primă instanță de Tribunalul Bucureşti tot la şase ani de închisoare, iar judecătorii au mai decis confiscarea de la fostul preşedinte al CNAS a sumei de 6,3 milioane de lei, în echivalentul în lei la cursul oficial BNR, din ziua executării.
Judecătoarele Daniela Panioglu şi Adina Guluţanu, de la Curtea de Apel Bucureşti, care l-au condamnat pe Lucian Duţă, au fost cercetate disciplinar de către Inspecţia Judiciară, care le acuza, în două dosare distincte, de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă şi de folosirea unor expresii inadecvate în decizii. Unul dintre dosare viza motivarea sentinţei prin care a fost condamnat Lucian Duţă, fostul şef al CNAS.
Numele celor două judecătoare era legat şi de procesele prin care au fost condamnaţi fostul primar general al Capitalei Sorin Oprescu şi omul de afaceri Nelu Iordache, deţinătorul grupului Romstrade, din care făcea parte şi compania Blue Air.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac folosită pentru a contesta hotărârile definitive (care nu mai pot fi atacate prin apel sau alte căi de atac ordinare) la o instanţă superioară, pentru a verifica legalitatea şi corectitudinea aplicării legii de către instanţele inferioare.
Editor : M.G.
