Circulaţia pe 20 de kilometri ai tronsonului 4 al Drumului Expres 12 Craiova – Piteşti se va deschide joi, între Coloneşti şi Albota, iar pe cei 17 km ai tronsonului 1 (Craiova – Robăneşti) se va putea circula începând de vineri, potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„Până la finalul săptămânii se va circula pe încă 32 km de drum de mare viteză!”, a scris Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Deschiderea celor două tronsoane va face posibilă circulaţia de la Craiova până aproape de Piteşti (Albota) pe drum de mare viteză, pe o distanţă de 109 km.
Pistol spune că mai rămân de finalizat, cel mai târziu în primăvara anului viitor, ultimii 12 km ai DEx12, care vor face conexiunea cu Autostrada Bucureşti – Piteşti (A1).
Din acel moment se va putea circula pe drum de mare viteză (drum expres şi autostradă) de la Bucureşti la Craiova.
Asociația Pro Infrastructura estimează, la rândul său, într-o postare pe Facebook, că ultimii kilometri din Drumul Expres vor fi dați în folosință în luna aprilie anului viitor. „Ultima secțiune rămasă din DEx12 Craiova-Pitești dintre Albota/Podu Broșteni și Autostrada A1 nu mai prinde 2024 și va fi inaugurată în primăvara lui 2025. Sperăm în aprilie, cel mai târziu mai, în funcție de vreme și de prioritățile celor de la UMB și cele negociate cu autoritățile”.
Editor : B.E.