Şapte zile de doliu şi funeralii de stat au fost anunţate vineri în India după moartea fostului prim-ministru Manmohan Singh, care a condus India din 2004 până în 2014 şi ale cărui reforme economice au transformat ţara într-o putere mondială.
În vârstă de 92 de ani, Manmohan Singh a murit joi seara într-un spital din New Delhi, după ce şi-a pierdut cunoştinţa acasă, potrivit unui comunicat al Institutului Indian de Ştiinţe Medicale, transmite France Presse, potrivit Agerpres.
Perioada de doliu naţional a început oficial joi şi va dura până miercuri inclusiv, potrivit aceleiaşi surse, care precizează că drapelul naţional trebuie arborat la jumătate de catarg în aceste şapte zile.
Data funeraliilor naţionale nu a fost încă anunţată oficial. Un membru de rang înalt al partidului Congresului lui Manmohan Singh a sugerat că funeraliile vor avea loc sâmbătă 4 ianuarie.
Editor : A.R.