Candidatul susținut de PNL și USR pentru preşedinţia Consiliul Județean Buzău, Mihai Răzvan Moraru, a declarat la ieșirea de la urne că votul său a fost pentru „speranțele” adunate de la buzoieni, pentru o dezvoltare reală a infrastructurii şi a serviciilor publice.
Moraru a votat la secția amenajată în școala din localitatea Limpeziș și spune că ziua alegerilor reprezintă un moment important pentru comunitate.
„Am votat pentru speranțele pe care le-am adunat de la toți buzoienii în această campanie și care sunt și ale mele, pentru drumuri mai bune, pentru spitale mai bune, pentru speranțele tinerilor care vor să fie ascultați, să fie sprijiniți, speranțele seniorilor, speranțele antreprenorilor. Am mai votat pentru curaj, curajul nostru, al tuturor și puterea pe care o avem atunci când mergem la vot”, a declarat acesta, pentru AGERPRES.
Candidatura sa este depusă ca independent, însă acesta este susținut de organizațiile județene ale PNL și USR.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Marcel Ciolacu, candidatul PSD la Consiliul Județean Buzău: „Am făcut cel mai mare pas din cariera mea politică. Am venit acasă”
Editor : A.D.
