Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a publicat, joi, motivarea deciziei în cazul Simona Halep, la şapte luni şi cinci zile de când a anunţat că suspendarea fostului lider WTA a fost redusă de la patru ani la nouă luni, transmite News.ro.
În motivarea de 58 de pagini sunt explicaţi în detaliu toţi paşii procedurii de la TAS, se arată argumentele prezentate şi este prezentată decizia tribunalului. Şi ITIA a publicat pe site-ul său oficial motivarea deciziei TAS, amintind că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat decizia la 5 martie.
„Completul TAS a admis parţial apelul jucătoarei, reducând perioada de ineligibilitate a lui Halep pentru o încălcare a regulii antidoping de la patru ani la nouă luni.
Decizia prezintă examinarea completă de către comisie a apelului jucătoarei şi poate fi citită făcând clic pe link-ul de mai jos:
Full decision”, precizează ITIA.
TAS a pronunţat în martie următoarea decizie:
- 1. Recursul formulat de Simona Halep la 28 septembrie 2023 împotriva deciziei pronunţate la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF este admisibil şi se admite în parte.
- 2. Recursul depus de Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) la 14 decembrie 2023 împotriva deciziei
- decizia pronunţată la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF este admisibil şi se respinge.
- 3. Decizia pronunţată la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF se anulează.
- 4. Se constată că Simona Halep a comis încălcări ale regulilor antidoping în temeiul articolelor 2.1 (prezenţă) şi 2.2 (utilizare) din Programul antidoping în tenis 2022 ca urmare a prezenţei unei substanţe interzise (Roxadustat) în proba sa de urină recoltată în timpul competiţiei la 29 august 2022.
- 5. Simona Halep este sancţionată cu o perioadă de suspendare de nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022.
- 6. Simona Halep primeşte credit pentru suspendarea provizorie ispăşită din 7 octombrie 2022.
- 7. Toate rezultatele obţinute de Simona Halep în competiţiile care au avut loc în perioada 29 august 2022 până la 7 octombrie 2022 sunt anulate, cu toate consecinţele care decurg de aici, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, punctele din clasament şi premiile în bani.
- 8. Sentinţa se pronunţă fără cheltuieli de judecată, cu excepţia cheltuielilor de judecată în valoare de 1.000 CHF (o mie franci elveţieni) plătite de fiecare dintre Simona Halep în ceea ce priveşte apelul său şi de International Tennis Integrity Agency (ITIA) în ceea ce priveşte apelul său, care sunt reţinute de TAS.
- 9. Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) este obligată să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elveţieni) cu titlu de contribuţie la cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli ale acesteia suportate în legătură cu această procedură de arbitraj.
De când a revenit în activitate, ca urmare a deciziei TAS, Simona Halep a participat la trei turnee: Miami Open – eliminare în primul tur, Trophee Clarins – abandon în primul tur şi Hong Kong 125 Open – eliminare în turul doi. Ea ocupă acum locul 878 WTA.
Editor : B.E.