Toate porturile de la Marea Neagră au fost închise, sâmbătă, din cauza vântului puternic, potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Decizia a fost luată după ce meteorologii au emis un cod galben de vânt, valabil până luni dimineață.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră, din cauza vântului puternic”, arată sursa citată.
Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă un cod galben de vânt pentru zone din estul țării. Mai exact, este vorba despre Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul și estul Munteniei.
Codul galben a început de sâmbătă, de la ora 12:00, și este valabil până pe 11 noiembrie la ora 10:00. Potrivit ANM, în această perioadă vântul va sufla cu putere și va ajunge și la 65 de km/h.
De asemenea, meteorologii au emis un cod galben de ninsori pentru zonele montane din cinci județe, valabil începând de duminică, 10 noiembrie, și până luni. În această perioadă, „se va depune un strat de zăpadă, local de peste 10-20 cm.
Avertizarea meteo este valabilă până pe 11 noiembrie, iar „local şi temporar, vântul va avea viteze la rafală de 50-65 km/h”, a transmis ANM. De duminică, 10 noiembrie, ora 6.00, intră în vigoare un cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite, valabil până pe 11 noiembrie, ora 6.00.
Editor : Andreea Rubica