Donald Trump a anunțat la începutul săptămânii un proiect de 500 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea inteligenței artificiale în SUA, provocând divergențe între liderii din tehnologie. Chiar și aliatul său Elon Musk a criticat inițiativa, însă președintele american a respins joi obiecțiile acestuia, relatează CNBC și Reuters, citate de News.ro.
Anunţul privind Stargate a fost făcut la Casa Albă, alături de Trump fiind CEO-ul SoftBank, Masayoshi Son, CEO-ul OpenAI, Sam Altman, şi cofondatorul Oracle, Larry Ellison.
Proiectul îşi propune să stimuleze capacitatea de calcul internă a Statelor Unite pentru a sprijini cercetarea şi dezvoltarea în domeniul AI. În cadrul iniţiativei, companii precum Arm, Microsoft, Nvidia, Oracle şi OpenAI vor colabora ca parteneri tehnologici principali. Masayoshi Son va conduce proiectul în calitate de preşedinte.
Directorii implicaţi au anunţat un angajament iniţial de 100 de miliarde de dolari, cu posibilitatea de a ajunge la 500 de miliarde în următorii patru ani.
Criticile lui Elon Musk
Elon Musk, care conduce startup-ul xAI şi este un aliat apropiat al lui Trump, a criticat dur proiectul.
Într-o postare pe X de miercuri, Elon Musk şi-a exprimat îndoiala că grupul poate strânge fondurile anunţate pentru proiect. „De fapt, ei nu au banii”, a spus Musk. „SoftBank are mult sub cei 10 miliarde de dolari asiguraţi. Ştiu asta din sursă sigură”, a afirmat Musk.
În replică, Sam Altman a negat acuzaţiile: ”Greşit, cum bine ştii. Vrei să vizitezi primul centru aflat deja în construcţie? Este un lucru extraordinar pentru ţară.”
Elon Musk, CEO-ul Tesla şi cel mai bogat om din lume, care a devenit un consilier apropiat al lui Trump, este un rival al lui Sam Altman şi se află într-un proces în curs cu OpenAI.
Reacția lui Trump
Ca răspuns la întrebarea reporterilor de joi dacă îl deranjează criticile lui Musk la adresa proiectului privind inteligența artificială, Trump a declarat: „Nu. El îl urăşte pe unul dintre oamenii din afacere”, a răspuns Trump. „Oamenii din afacere sunt oameni foarte, foarte inteligenţi. Dar se întâmplă ca Elon să îl urască pe unul dintre ei. Şi eu am o anumite aversiuni faţă de unii oameni”, a continuat Trump.
În ceea ce priveşte afirmaţiile lui Musk cu privire la finanţarea insuficientă, Trump a spus: „Nu ştiu dacă aşa stau lucrurile, dar ştiţi, ei pun banii. Guvernul nu pune nimic, ei pun bani. Sunt oameni foarte bogaţi, aşa că sper să o facă”.
Un consilier al lui Trump s-a întrebat dacă incidentul va duce la o ruptură între Trump şi Musk, care conduce proiectul lui Trump pentru eficientizarea guvernului. „Sfârşitul s-ar putea să fie aproape”, a spus consilierul, citat de Reuters fără a fi numit.
Tensiuni între OpenAI şi Microsoft?
Un alt punct de tensiune a fost dezvăluit de CEO-ul Salesforce, Marc Benioff, care a sugerat că relaţia dintre OpenAI şi Microsoft ar putea deveni dificilă. OpenAI a anunţat recent că Microsoft nu mai este furnizorul său exclusiv de cloud, o schimbare importantă în contextul proiectului Stargate.
”Microsoft îşi dezvoltă propriile modele AI şi a spus clar că nu mai doreşte să se bazeze pe OpenAI pe termen lung,” a declarat Benioff.
Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, a confirmat însă că grupul rămâne un partener strategic pentru OpenAI şi a anunţat că Microsoft va investi 80 de miliarde de dolari în construirea de centre de date pentru AI, în 2025.
”Clienţii pot conta pe Microsoft,” a spus Nadella.
Proiectul Stargate promite să redefinească peisajul tehnologic global, dar tensiunile şi rivalităţile din industrie ar putea influenţa succesul său.
Editor : A.S.