Criza costului vieţii anticipează o „vânătoare” de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători, deşi consumatorii sunt tot mai sceptici cu privire la valoarea reală a reducerilor, potrivit celui mai recent studiu EY referitor la cumpărăturile de sărbători, EY Holiday Shopping Survey, dat luni publicităţii, informează Agerpres.
Studiul a sondat opiniile şi atitudinile a 13.000 de consumatori din toată lumea cu privire la apropiatul sezon al promoţiilor de sărbători. 69% dintre respondenţi au declarat că profită de evenimente de reduceri, precum Singles Day şi Black Friday şi le aşteaptă cu interes (procentajul creşte la 76% în cazul respondenţilor cu vârsta de până în 27 de ani şi la 79% în cazul respondenţilor care au copii).
Cu toate acestea, aproape două treimi (64%) dintre consumatorii intervievaţi sunt sceptici cu privire la promoţiile din perioada sărbătorilor, având îndoieli despre valoarea reală a reducerilor, iar un număr similar (58%) de respondenţi constată că articolele pe care doresc să le cumpere nu sunt incluse în promoţie.
Promoțiile au început mai devreme, dar degeaba
Din cauza concurenţei de pe piaţă, promoţiile de sărbători au început mai devreme în acest an, multe companii lansând campaniile de reduceri de sezon încă din septembrie sau octombrie. În pofida acestui fapt, mai mult de jumătate dintre consumatorii intervievaţi la nivel global (52%) au declarat că vor începe să îşi cheltuiască bugetul de sărbători mai târziu.
Făcând o comparaţie între ţări, datele sugerează că mulţi consumatori sunt optimişti că vor apărea oferte mai bune, pe măsură ce se derulează campaniile de reduceri de sezon şi comercianţii devin tot mai motivaţi să scape de stocuri pentru a se pregăti pentru noul an. De fapt, şase din zece consumatori respondenţi au declarat că vor cumpăra anul acesta numai produse aflate la reducere sau oferite în cadrul unor promoţii, iar 67% urmăresc în mod activ ofertele de pe piaţă pentru a obţine cele mai bune oferte posibile, acest procent crescând la 73% în cazul consumatorilor cu copii.
Conform studiului, consumatorii sunt, de asemenea, mai calculaţi cu privire la momentul şi modul în care cheltuiesc, ceea ce reflectă în cazul multora preocupările legate de cheltuielile de sărbători. Patru din cinci (41%) dintre cei intervievaţi vor apela la împrumuturi sau carduri de credit pentru a-şi finanţa cheltuielile, iar soluţiile de tipul „cumperi acum, plăteşti mai târziu” vor fi o modalitate din ce în ce mai importantă de amânare a costurilor cu cumpărăturile, atât online, cât şi în magazinele fizice.
Tot mai mulţi consumatori se declară hotărâţi să fie mai chibzuiţi în cheltuirea banilor în acest an. În general, aceştia sunt mai interesaţi să cumpere articole care să ofere valoare şi după încheierea sezonului. De exemplu, 34% dintre respondenţi intenţionează să cheltuiască mai mult pe tehnologie şi 58% intenţionează să refolosească decoraţiunile de sărbători de anul trecut. De asemenea, aceştia sunt mai cumpătaţi în privinţa bugetelor lor de sărbători, de exemplu renunţând la mâncărurile şi băuturile de sărbători care par puţin prea pretenţioase.
Editor : S.S.