Cu toate că majoritatea monarhiilor din Europa au fost abolite, continentul a rămas plin de familii regale care păstrează de multe ori un grad mare de influență și celebritate în țările pe care strămoșii lor le-au condus odată – iar comportamentul lor, care provoacă uneori scandaluri internaționale, le dau mari bătăi de cap guvernanților, relatează Politico.
Toate familiile au probleme, chiar și familiile regale. Acesta a fost mesajul prim-ministrului norvegian Jonas Gahr Støre de săptămâna trecută, când a fost întrebat despre scandalul iscat de Marius Borg Høiby, fiul prințesei moștenitoare, care a recunoscut că și-a agresat iubita după ce a consumat droguri.
Familia regală a Norvegiei „este o familie cu niște probleme clare, ceea ce se aplică pentru destul de multe alte familii din Norvegia”, a spus prim-ministrul.
Acestea fiind spuse, nu toate familiile au roluri stabilite prin constituție și trăiesc în palate luxoase finanțate din bugetul public.
Cu toate că majoritatea monarhiilor din Europa au fost abolite după cele două războaie mondiale, 12 dintre ele au reușit să își păstreze coroana și sceptrul regal, chiar dacă au fost totuși obligate să renunțe la mare parte din puterea lor politică.
Ele se regăsesc în Danemarca, Norvegia, Suedia, Marea Britanie, Spania, Olanda și Belgia, precum și în principatele Andorra, Liechtenstein și Monaco, marele ducat al Luxemburgului și Vaticanul, o monarhie absolută teocratică.
Urmează apoi dinastiile regale care și-au pierdut tronul, dar au păstrat un rol ceremonial semi-legitim, precum în România și Muntenegru, sau au rămas măcar în atenția publicului, cum se întâmplă în Grecia.
Un prinț rebel și un rege detronat
Celebrul prinț rebel al Belgiei, Prințul Laurent, a primit o mustrare aspră din partea prim-ministrului Yves Leterme în 2011, după ce a făcut o vizită neautorizată în Republica Democrată Congo – Leterme a amenințat chiar că va revoca indemnizația acordată prințului.
Acea indemnizație a fost până la urmă redusă de prim-ministrul Charles Michel în 2018 drept pedeapsă pentru că prințul a participat la un eveniment la ambasada chineză purtând uniforma marinei militare fără permisiunea ministerului de externe al Belgiei.
„Monarhia a fost mereu înconjurată de scandaluri”, a spus Robert Aldrich, profesor emerit de istorie europeană al Universității din Sydney. „Scandalurile pot într-adevăr să slăbească sau chiar să amenințe monarhiile.”
Așa s-a întâmplat în cazul Regelui Juan Carlos I al Spaniei, care a abdicat în 2014 și s-a autoexilat după ce a fost implicat în mai multe cazuri de corupție și a comis o serie de gafe, inclusiv când a provocat scandalul legat de celebra sa expediție de vânătoare de tip safari în Botswana, alături de iubita lui, în care s-a pozat cu mândrie cu pușca în mână lângă un elefant mort.
Comportamentul fostului monarh a provocat o furtună politică – protestatarii au ieșit în stradă pentru a cere o reformă a constituției și abolirea monarhiei.
În 2020, prim-ministrul Pedro Sanchez a luat partea criticilor regelui și a declarat că acuzațiile care i-au fost aduse sunt „tulburătoare” și „problematice”.
Nu a fost, însă, ultimul scandal în care familia regală a Spaniei a fost implicată. Cea mai tânără dintre fiicele regelui, Prințesa Cristina, a fost acuzată mai apoi de evaziune fiscală împreună cu soțul ei și și-a pierdut titlul regal.
Scandalul Epstein și fratele mai mic al Regelui Charles
În Marea Britanie, scandalurile rușinoase în care a fost implicat unul dintre membrii importanți ai familiei regale le-au dat probleme de cap mai multor premieri britanici.
Când Prințul Andrew s-a confruntat cu primele acuzații legate de prietenia lui cu Jeffrey Epstein, finanțistul condamnat pentru trafic sexual și pedofilie, în 2011, el lucra ca trimis comercial al guvernului britanic.
În anii care au urmat au apărut tot mai multe informații legate de relația prințului cu Epstein, inclusiv acuzații (pe care Prințul Andrew le-a negat) potrivit cărora ar fi întreținut relații sexuale cu o adolescentă, care la rândul ei susține că a fost o victimă a lui Epstein și a cercului său de apropiați.
Prim-ministrul de la acea vreme, Boris Johnson, a declarat că acuzațiile cu care se confruntă Prințul Andrew sunt o problemă pentru familia regală nu pentru guvernul său și a negat faptul că s-au folosit bani publici pentru a se ajunge la un acord între Prințul Andrew și presupusa victimă a traficului sexual.
Familiile regale folosesc diverse tactici pentru a reduce cât mai mult efectele negative apărute în urma unui scandal – „cei care au creat scandalul sunt scoși din lumina reflectoarelor”, a explicat profesorul Aldrich.
Prințul fugar al României
Guvernul României încearcă de ani de zile să îl aducă în fața justiției pe prințul fugar Paul al României, nepot al penultimului rege al țării, Carol al II-lea. El a fost condamnat în 2020 de autoritățile române pentru implicarea sa în cazul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa.
Prințul a fost prins și arestat de autoritățile din Malta, care însă au refuzat să îl extrădeze invocând condițiile inumane din penitenciarele din România. Ministrul român al Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu a spus că decizia este una „revoltătoare”.
„Oamenii de la relații publice, avocații și finanțiștii familiilor regale pot combate [efectele] scandalurilor”, a spus Aldrich. „Așadar, pe termen lung – iar monarhia este, până la urmă, o propunere pe termen foarte lung – dinastiile pot fi extrem de rezistente.”
Editor : Raul Nețoiu
