Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA recomandă efectuarea a aproximativ 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată pe săptămână, adică aproximativ 20 de minute pe zi, inclusiv două zile dedicate exclusiv antrenamentelor de întărire a mușchilor, cum sunt flotările.
Cam toată lumea știe ce este o flotare, dacă nu din propria experiență, din sala de sport, măcar din filmele de război în care se face instrucție militară. Un exercițiu fizic intens, clasic, flotările angajează majoritatea grupelor musculare ale corpului, în special pe cele ale picioarelor, abdomenului și brațelor și care, spun experții, reprezintă o bună măsură a forței musculare și a rezistenței fizice pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Pentru a putea avea parte de toate beneficiile pe care le aduce organismului acest exercițiu fizic, el trebuie executat cât mai corect: corpul trebuie menținut drept, cu palmele aliniate la nivelul umerilor, împingând în sus până când brațele sunt complet drepte, rămânând sprijinit pe palme și vârfurile degetelor de la picioare.
În urma unei analize bazate pe datele statistice pe care le-au adunat de-a lungul timpului, experții în fitness de la Mayo Clinic au stabilit, spun ei – o dată pentru totdeauna -, câte flotări ar trebui să ducă la bun sfârșit fiecare dintre noi, în funcție de sex și de vârstă.
Conform sursei citate, pentru a demonstra un nivel bun de fitness, un bărbat de 25 de ani ar trebui să poată face aproximativ 28 de flotări fără întrerupere, în timp ce femeile ar trebui să facă 20
Evident, pe măsură ce anii trec, ar trebui să scadă și așteptările noastre.
La 35 de ani, femeile ar trebui să poată executa 19 flotări — doar cu una mai puțin decât la 25 de ani — în timp ce bărbații ar trebui să poată ajunge la 21 — cu șapte mai puține decât atunci când erau cu zece ani mai tineri.
Numărul de flotări pe care le putem face scade semnificativ la 45 de ani, femeile având ca țintă 14, iar bărbații 16 flotări.
La grupa de vârstă de 55 de ani, tințele sunt 10 flotări pentru femei și 12 pentru bărbați.
Într-un final, pentru grupa de vârstă 65 ani, cea la care s-a oprit studiul, atât bărbații cât și femeile ar trebui să poată face 10 flotări fără ântrerupere.
Totuși, putem răsufla ușurați dacă performanța noastră nu egalează pragul propus de experți, care avertizează că datele relevate de acest studiu nu ar trebui luate chiar de-a gata…
„Respect rezultatele obținute în diverse experimente și studii, dar în acest caz, mă bazez mai mult pe experiența mea personală din antrenamentele de fitness.
Majoritatea clienților mei duc un stil de viață moderat și se antrenează de două-trei ori pe săptămână. Având în vedere acest aspect, cred că normele mai apropiate de realitate ar putea fi mai mici pentru femei cu aproximativ trei până la cinci repetări și mai mari pentru bărbații cu un background sportiv, cu aproximativ cinci până la zece repetări față de recomandările Mayo Clinic”, este de părere antrenorul personal de fitness Natalya Alexeyenko din New York.
Editor : C.S.