Guvernul suedez a anunţat miercuri că îşi va creşte cheltuielile pentru apărare cu 300 de miliarde de coroane (circa 28 de miliarde de euro) în următorii zece ani, relatează AFP, scrie Agerpres.
Investiţia va fi finanţată prin împrumuturi şi constituie „cea mai mare reînarmare de după Războiul Rece”, a declarat premierul Ulf Kristersson în cadrul unei conferinţe de presă.
„Situaţia în materie de securitate este complet nouă şi incertitudinile vor rămâne ridicate pentru mult timp”, a adăugat el.
Scopul este de a ajunge la 3,5% din PIB până în 2030, faţă de 2,4% în prezent.
Suedia a prevăzut deja fonduri pentru apărare care ar trebui să îi permită să atingă 2,6% din PIB până în 2026, cu mult peste obiectivul de 2% recomandat de Alianţa Nord-Atlantică.
„Acest lucru nu este suficient”, a subliniat însă Kristersson.
Citește și
Țări din Europa de Nord presează UE să accelereze aderarea Ucrainei. Scrisoarea face apel la „buna credință” a lui Viktor Orban
„Credem că NATO, şi în special membrii europeni ai NATO, trebuie să facă paşi semnificativi în următorii ani”, a spus el, într-un moment în care sprijinul Washingtonului pentru aliaţii săi europeni a devenit mai puţin sigur după preluarea mandatului la Casa Albă de către Donald Trump.
După aderarea la NATO în martie 2024, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, Suedia a pus capăt celor 200 de ani de nealiniere militară.
În ianuarie, premierul Kristersson a declarat că ţara sa „nu este în război, dar nici în pace”, subliniind importanţa întăririi apărării ţării.
Vorbind despre atacurile hibride din regiune, Ulf Kristersson a adăugat la un forum anual de apărare: „Ameninţarea rusă va fi probabil pe termen lung. Aşa cum trebuie să fie şi apărarea noastră”.
În condiţiile în care creşterile anterioare ale cheltuielilor pentru apărare au fost finanţate din bugetul ţării, Kristersson a spus că pentru a se reînarma cu succes într-un timp atât de scurt, este necesar ca Suedia să „împrumute” fonduri pe „o perioadă de tranziţie”.
Editor : S.S.