Rusia a anunţat sâmbătă că a interceptat 47 de drone în cursul nopţii, în atacuri lansate de Ucraina asupra mai multor regiuni şi care au lăsat în urmă şase răniţi, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Cele două ţări şi-au intensificat atacurile aeriene, în timp ce preşedintele american Donald Trump face presiuni asupra Moscovei şi Kievului pentru a conveni asupra unei încetări a focului după mai bine de trei ani de război.
Cele 47 de drone au fost „distruse sau interceptate” deasupra regiunilor Voronej, Belgorod, Rostov, Volgograd şi Astrahan, printre altele, a precizat Ministerul rus al Apărării.
În Rostov, un atac cu drone a avariat mai multe apartamente, rănind două persoane, a declarat guvernatorul regiunii, Iuri Sliussar.
În Gorlovka, parte a Republicii Populare Doneţk din estul Ucrainei, o maşină de pompieri a fost lovită de o dronă, iar patru angajaţi au fost răniţi, a raportat Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă.
Editor : A.C.