Juan Izquierdo, fotbalist uruguayan în vârstă de 27 de ani, a murit la cinci zile după ce prăbușise pe gazon, în timpul unui meci, iar medicii reușiseră inițial să-l stabilizeze.
Jucătorul s-a prăbușit pe teren pe 22 august, în minutul 83 al meciului din Cupa Libertadores, dintre Nacional și Sao Paulo.
Juan Izquierdo a suferit un stop cardiac
„Anunțăm cu regret moartea lui Juan Manuel Izquierdo, pe 27 august, la ora 21:38 (n.r. – ora locală), în urma unui stop cardiorespirator asociat cu o aritmie, urmat de moarte cerebrală”, se arată în mesajul publicat de Spitalul Israelita Albert Einstein Montevideo.
„Cu cea mai profundă durere în inimile noastre, Nacional Football Club anunță moartea iubitului nostru jucător Juan Izquierdo.
Exprimăm cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor și rudelor sale. Toată suflarea Nacional deplânge pierderea sa ireparabilă. RIP Juan, vei fi cu noi pentru totdeauna”, se arată și în mesajul postat pe Facebook de clubul la care activa, Nacional Football Club.
Juan Izquierdo s-a prăbușit și și-a pierdut cunoștința în minutul 83 al meciului dintre uruguayenii de la Nacional și echipa braziliană Sao Paulo într-un meci din optimile de finală ale Copa Libertadores, disputat pe Stadionul MorumBis.
Fundașul uruguayan care a intrat în repriza secundă pentru a-l înlocui pe accidentatul Coates a fost dus de urgență la spital și se părea inițial că medicii vor reuși să îl salveze. Meciul a fost câștigat de oaspeți cu 2-0.
Editor : B. G.