Germanii care au fost victime ale muncii forțate din închisori ar putea fi despăgubiți. Germania tocmai a anunțat crearea unui fond guvernamental, la care mai multe firme ar putea contribui, scrie DW. În timp ce companiile germane – Aldi, Quelle, Otto – care au folosit munca forțată a deținuților amână acest pas, compania suedeză IKEA a anunțat donații importante.
Ikea și parlamentul german Bundestag au anunțat că brandul suedez al mobilei va contribui cu 6 milioane de euro la un nou fond al guvernului german destinat despăgubirii victimelor fostei dictaturi est-germane. Ikea se numără printre numeroasele companii care au profitat de munca forțată în închisori în timpul fostei dictaturi din Germania de Est. Decizia sa de a contribui cu compensații sub forma unui „fond pentru greutăți” ar putea face ca și alții să-i urmeze exemplul.
Mii de persoane au fost supuse muncii forțate pentru companii occidentale în timp ce erau încarcerate în fosta Germanie de Est comunistă, în cadrul unui sistem care a funcționat aproape până la reunificarea din 1990. Mulți au așteptat ca divizia germană a Ikea să își respecte promisiunea din 2012 de a oferi compensații foștilor prizonieri.
Promisiunea inițială a Ikea a venit în urma unui raport privind exploatarea prizonierilor în fosta Republică Democrată Germană (RDG), publicat în 2012. Potrivit raportului, companiile vest-germane au fost, de asemenea, implicate în sistemul de muncă obligatorie din RDG, inclusiv companiile de comenzi prin poștă Otto și Quelle și lanțul de supermarketuri low-cost Aldi.
Evelyn Zupke, comisarul federal pentru victimele dictaturii Partidului Unității Socialiste din Germania (SED) – care a fondat și a condus fosta Germanie de Est comunistă – a declarat că angajamentul Ikea de a acorda despăgubiri este inovator. Decizia Ikea de a-și asuma responsabilitatea pentru rolul său merită respect, a declarat Zupke pentru DW.
Plata efectuată de Ikea ar urma să intre în „fondul federal pentru situații dificile” al Germaniei, pe care Bundestagul, camera inferioară a parlamentului, ar trebui să îl aprobe până la sfârșitul anului. Până de curând, fondurile de compensare pentru victimele RDG au existat doar în statele care alcătuiesc fosta RDG și plătesc câteva sute de euro pe lună victimelor rezidente. Cei care s-au mutat în statele vestice ale Germaniei nu au fost eligibili pentru despăgubiri. Dar acest lucru este acum pe cale să se schimbe.
S-a calculate că promisiunea Ikea ar putea oferi sprijin financiar pentru aproximativ 2.000 de victime și speră că și companiile germane vor face acum un pas înainte și vor participa la fond. „În termeni concreți, aș dori ca companii precum Aldi și Otto să analizeze în sfârșit această problemă mai în profunzime”, au spus oficialitățile.
Aceste companii au refuzat până acum să despăgubească muncitorii care au fost obligați la muncă forțată și au tras de timp.
Studiu despre munca forțată
În aprilie, Universitatea Humboldt din Berlin a publicat un studiu care documenta numeroase cazuri incriminatoare – deși raportul nu a avut până acum nicio consecință.
Studiul detaliază modul în care deținuții politici au fost forțați să producă, printre altele, ciorapi vânduți de Aldi. Unele dintre produsele fabricate de muncitorii forțați din închisorile est-germane au ajuns în magazinele vest-germane și în cataloagele de comandă prin poștă. Prizonierii din Cottbus, de exemplu, au fost nevoiți să producă aparate foto Praktica, pe care companiile germane Quelle și Otto le-au vândut clienților lor. Deținuții din Dessau au fost obligați să producă casete audio pentru compania germană de produse chimice și media, Magna. Acesta este modul în care fosta Germanie de Est comunistă a fost capabilă să colecteze valută străină de care avea nevoie urgentă de la țările capitaliste din străinătate.
Sistemul RDG de muncă forțată în închisori a existat timp de mai multe decenii. „Munca deținuților a fost exploatată în beneficiul economiei planificate a statului”, se arată în studiu. „Din anii 1950 până la sfârșitul RDG, între 15 000 și 30 000 de deținuți au fost forțați să muncească în fiecare an, în principal în domenii în care lucrătorii civili nu doreau să lucreze din cauza condițiilor de muncă precare.”
Deținuții care se împotriveau muncii forțate riscau pedepse severe. „Un refuz de a munci ducea inevitabil la măsuri disciplinare, de la retragerea privilegiilor, cum ar fi primirea de vizitatori și pachete, până la trei săptămâni de izolare cu hrană minimă”, se arată în raport.
Editor : S.S.
