Partidul Național Liberal (PNL), prin vocea primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, susține că va negocia o posibilă coaliție de guvernare doar cu „forțe pro-europene” care vor accepta reformele propuse de liberali. Declarația a fost făcută după apariția rezultatelor exit-poll, care au dat PNL la 15%.
„Primul lucru va fi să reformăm clasa politică, începând cu partidul nostru. Vom fi parte a unei coaliții doar dacă sunt luate măsurile de reformă a lumii politice și de reformă a statului, care să ducă la eficientizarea costurilor, care să nu mai lase statul să risipească banii românilor (…) Dacă nu se acceptă reformele cu care am venit în ultima săptămână, putem să stăm în opoziție”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
PNL, potrivit rezultatelor furnizate de exit-poll, este cotat drept al patrulea partid (cu aproximativ 15%), după PSD, AUR și USR.
„PNL nu pune condiții în acest moment. Suntem suficient de conștienți că acest scor nu este bun. Trebuie să nu ne mai dorim să fim pe funcții doar pentru niște oameni, ci pentru a face aceste reforme. Dacă nu facem acest lucru acum, PNL nu va mai avea credibilitate”, a adăugat Ciucu.
Ciprian Ciucu a mai subliniat că PNL „nu poate negocia cu partidele extremiste”, adică AUR, SOS și POT.
„Ne-am trăda propriile valori și toată construcția din ultimii zeci de ani care a dus România în rândul statelor civilizate, normale. Nu avem ce să negociem cu aceste partide”, a subliniat edilul.
Editor : M.G.