Peste 30 de oameni au fost ucişi și cel puțin 100 răniți duminică de o rachetă lansată de forţele ruse asupra oraşului Sumî, în din nord-estul Ucrainei. Este al doilea bombardament cu un număr mare de victime civile după cel de la Krivoi Rog, unde au murit 19 oameni, dintre care nouă copii.
ACTUALIZARE 20:22 Și premierul Marcel Ciolacu a postat un mesaj pe X, prin care exprimă solidaritatea Guvernului României cu Ucraina, după atacul asupra orașului Sumî.
„Guvernul României este solidar cu Ucraina. Transmitem condoleanțe familiilor victimelor atacului îngrozitor cu rachetă efectuat de Rusia în Sumî, în această Duminică a Floriilor. Condamnăm cu fermitate această atrocitate”, a scris prim-ministrul de la București.
ACTUALIZARE 20:08 Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis un mesaj în care condamnă atacul cu rachete al Rusiei asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, în urma căruia au fost uciși cel puțin 32 de oameni, inclusiv doi copii, și alți 84 au fost răniți. „Continuăm să sprijinim toate eforturile de a aduce pacea și de a pune capăt acestor crime de război,” a transmis Bolojan.
Între timp, bilanțul morților în atacul din Sumî a ajuns la 34. Peste 100 de persoane au fost rănite, potrivit The Guardian.
ACTUALIZARE 17:30: Liderii europeni au condamnat atacul cu rachete al Rusiei asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, în urma căruia au fost uciși cel puțin 32 de oameni, inclusiv doi copii, și alți 84 au fost răniți.
ACTUALIZARE 16:45: Guvernul polonez a denunțat atacul „barbar” al Rusiei asupra orașului Sumî din nord-vestul Ucrainei, în urma căruia au murit 32 de persoane.
„Polonia condamnă atacul barbar cu rachete ruseşti asupra Sumî”, a transmis Ministerul de Externe polonez pe reţeaua X.
Ministerul a adăugat că „atacul asupra civililor în Duminica Floriilor demonstrează că scopul Rusiei nu este pacea, ci distrugerea poporului ucrainean” și a transmis condoleanțe familiilor victimelor.
ACTUALIZARE 14:44 Atacul rus cu rachete asupra centrului oraşului ucrainean Sumî a ucis cel puţin 31 de persoane, dintre care doi copii, şi a rănit alte 84 de persoane, potrivit unui nou bilanţ publicat de serviciile de salvare ucrainene.
„Situaţia la 13:40 (10:40 GMT): 31 de persoane au fost ucise, din care doi copii. 84 de persoane sunt rănite, din care 10 copii. Continuăm munca”, au indicat serviciile de salvare ucrainene pe Telegram.
ACTUALIZARE 13:21 Cel puțin 21 de persoane ucise și alte 83 rănite, inclusiv 7 copii, este noul bilanț anunțat de ministrul ucrainean de interne, Ihor Klymenko, și serviciul de urgență de stat, într-o actualizare pe canalul lor Telegram.
Bilanțul morților este conform „datelor preliminare”, spun ei, și că oamenii au fost răniți „în mijlocul străzii, în mașini, în transportul public, în case”.
Știrea inițială
„Ruşii au lovit oraşul Sumî cu rachete, omorând civili”, a scris Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui Ucrainei, într-o postare pe platforma X, potrivit Agerpres.
Și președintele Volodimir Zelenski a reacționat într-un mesaj pe X: „Un atac oribil cu rachete balistice rusești asupra orașului Sumî. Rachetele rusești lovesc o stradă obișnuită a orașului, o viață obișnuită – clădiri rezidențiale, instituții de învățământ, mașini pe stradă… Și asta în ziua în care oamenii merg la biserică – Duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim”.
Imagini postate pe rețelele sociale arată trupuri întinse pe stradă, mașini distruse, clădiri avariate de explozie.
Andrii Kovalenko, coordonatorul Centrului pentru combaterea dezinformării din Ucraina, a remarcat că lovitura a survenit după vizita emisarului american Steve Witkoff la Moscova.
„Rusia construieşte toată aşa-numită diplomaţie … în jurul loviturilor asupra civililor”, a scris el pe Telegram.
Steve Witkoff, emisarul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina, a discutat vineri, la Sankt Petersburg, cu preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu perspectivele păcii în Ucraina.
Pe de altă parte, armata ucraineană a anunţat duminică dimineaţă că unităţile sale au interceptat şi distrus 43 din cele 55 de drone lansate în cursul nopţii de forţele ruse către zone din nordul, sudul şi centrul Ucrainei.
Rusia a lansat o agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată contra Ucrainei în februarie 2022 şi controlează în prezent circa 20% din teritoriul ucrainean. Forţele ruse au avansat lent în estul Ucrainei, deşi în prezent conflictul este dominat de lovituri cu rachete şi drone.
Ministerul Apărării rus a declarat sâmbătă că Ucraina a efectuat cinci atacuri asupra infrastructurii energetice ruse în precedentele 24 de ore.
Ucraina şi Rusia au convenit luna trecută să nu-şi mai lovească infrastructura energetică, ulterior cele două părţi acuzându-se reciproc de încălcarea acestui moratoriu.
Editor : Bogdan Păcurar