Rafinăria Petrobrazi, operată de OMV Petrom şi care este conectată la sursa de apă Paltinu, unde au apărut probleme legate de turbiditate, „funcţionează în acest moment la capacitate maximă”, a transmis vineri, 5 decembrie, Consiliul Județean Prahova.
ACTUALIZARE Documentul citat precizează că „menţinerea operaţiunilor este esenţială”, rafinăria OMV Petrom Brazi fiind cea mai mare din sud-estul Europei, cu capacitate de rafinare care asigură aproximativ 35% din necesarul naţional de carburanţi.
„Debitul de apă necesar proceselor industriale creşte constant, iar echipele tehnice estimează că, în scurt timp, va putea fi repornită şi cea de-a doua turbină”, a transmis CJ Prahova.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat vineri, 5 decembrie, repornirea centralei pe gaze de la Brazi, aflată în ultimele zile în stand-by din cauza problemelor cu alimentarea cu apă tehnologică. Prima turbină a început deja să furnizeze aproximativ 300 MW în Sistemul Energetic Național, iar autoritățile spun că riscul apariției unor probleme în alimentarea cu energie a fost depășit.
„Centrala Brazi a fost repornită. Începe să injecteze 300 de MW în sistemul energetic național și vreau să-i asigur pe toți oamenii care acum se uită la noi că România este în siguranță, avem suficientă energie pentru piața internă”, a declarat ministrul Energiei.
Reprezentanții OMV Petrom au confirmat colaborarea strânsă cu autoritățile, afirmând că reluarea producției a fost posibilă datorită intervenției rapide și coordonate. „Nu a fost simplu, au fost zile dificile, dar managementul eficient al crizei a făcut posibil acest moment”, au transmis reprezentanții companiei.
Prima turbină, cu o putere instalată de aproape 300 MW, a fost sincronizată cu SEN la ora 11:30, potrivit oficialilor prezenți la fața locului. Unitatea energetică, aflată în proprietatea OMV Petrom, va reveni la funcționarea completă pe 6 decembrie, ora 13:00, atunci când este programată să fie repornită și cea de-a doua turbină.
Criza de la Paltinu: cauza opririi centralei
Centrala Brazi a fost oprită duminică, după ce defecțiunile apărute la barajul Paltinu au dus la golirea controlată a lacului de acumulare și, ulterior, la creșterea turbidității apei în urma ploilor abundente.
Debitul scăzut și apa neconformă pentru uz industrial au făcut imposibilă funcționarea turbinei pe gaze.
Efectele au fost resimțite nu doar în sectorul energetic: peste 100.000 de oameni din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă potabilă, iar stația de tratare Voila a fost oprită temporar.
Pentru a acoperi deficitul de producție, autoritățile au pornit grupul 6 pe lignit de la Rovinari, asigurând continuitatea alimentării în SEN.
Ministrul Energiei a precizat că România dispune de suficiente resurse pentru a gestiona situații neprevăzute în producția de energie și că se lucrează la măsuri pentru prevenirea unor astfel de blocaje în viitor: „Suntem în siguranță, avem energie suficientă. Vom colabora în continuare cu operatorul și autoritățile locale pentru a nu mai ajunge la opriri ale centralelor pe gaz”.
CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ Expert: „Criza de la Paltinu e 100% eroare umană”. Greșelile care au lăsat 12 localități fără apă și au afectat centrala de la Brazi
Editor : A.D.
