Un nou impas managerial la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, unde în urmă cu două luni șapte copii au murit din cauza unei infecții din secția de terapie intensivă. Cel de-al doilea manager, numit după scandalul de amploare de la sfârșitul lunii septembrie, și-a dat demisia, iar Consiliul Județean trebuie să caute un înlocuitor.
Doi manageri ai Spitalului „Sfânta Maria” din Iași și-au dat demisia într-un interval de doar două luni, în contextul scandalului declanșat după moartea celor șapte copii infectați cu o bacterie în secția ATI.
Cel de-al doilea manager demisionar, medic de profesie și fost angajat al compartimentului de planificare familială de la Maternitatea „Cuza Vodă”, preluase funcția pe 8 octombrie.
Predecesorul manager, medic chirurg în spital, numit în funcție în plină anchetă a Ministerului Sănătății, rezistase doar o săptămână la conducere.
Al doilea manager demisionar a anunțat că va asigura interimatul până la 1 decembrie, perioadă în care Consiliul Județean Iași trebuie să numească un nou manager.
Spitalul se află sub presiunea implementării măsurilor impuse de Ministerul Sănătății și Curtea de Conturi, după controale care au scos la iveală nereguli grave privind igiena, achizițiile și angajările.
La sfârșitul lunii septembrie, șase copii au murit din cauza unei infecții în secția de terapie intensivă, la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași. Ulterior, un bebeluş adus de la Iaşi a murit la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.
Editor : C.S.
