Marcel Ciolacu este, din nou, în centrul unor controverse. De data aceasta, este vorba despre presupuse legături cu Nordis. G4Media scrie ca liderul PSD și alți câțiva colegi de la vârful partidului ar fi zburat la Nisa, în Franța, cu un avion privat închiriat de dezvoltatorul imobiliar. Soții Vicol – Ciorbă ar fi fost și ei în aceeași aeronavă. „E o confuzie totală”, spune Marcel Ciolacu, care neagă toate acuzațiile.
Scandalul Nordis a pornit de la investigația jurnaliștilor de la Recorder, care au dezvăluit schema afacerii, prin care cumpărătorii erau convinși să plătească apartamente care, spun ei, n-au fost niciodată livrate. Acționar principal al companiei imobiliare este Vladimir Ciorbă, soțul deputatei PSD Laura Vicol, fostă șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
O plimbare pe Riviera Franceză, la Nisa, făcută în 2022, de Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților la vremea aceea, ar fi fost sponsorizată de Nordis. Cei trei ar fi călătorit cu un avion privat, pe care firma l-ar fi închiriat cu peste 25.000 de euro. Alături de ei, ar fi fost chiar soții Ciorbă-Vicol, susțin surse politice și din mediul de afaceri. Toți cei indicați în dezvăluirea de presă neagă informațiile.
„În 2022 am fost în Franța? Cred că mă confundați. Suntem mai mulți de Ciolacu. De exemplu, în Constanța suntem cam jumătate din cartea de telefon. E nume de aromân”, a spus liderul PSD. El a mai adăugat: „ E numele tatălui meu din Oltenia, Ciolac însemnând ciung de mână dreaptă. Cred că de aici vine numele de Ciolacu. Cred că mă confundați”.
După scandalul Nordis, în spațiul public au apărut informații și despre o presupusă vacanță a lui Marcel Ciolacu în Dubai cu Laura Vicol şi soţul acesteia. Liderul social-democrat a exclus și acea călătorie.
„Nu am fost niciodată în Dubai cu familia Ciorbă în vacanță. Niciodată. Este o suprapunere de avion când m-am întors în țară. Iertați-mă, mă puteam întâlni în avion și cu domnul Iohannis. Înseamnă că am fost cu dânsul la golf?”, a declarat acesta.
Deputata Laura Vicol a demisionat din PSD după scandal. În cazul afacerii imobiliare, Tribunalul București a decis să deschidă procedura de insolvență a companiei, hotărâre contestată de Nordis. În paralel, în Legislativ, PSD si PNL se războiesc în comisii de anchetă. Liberalii au cerut sprijin pentru înființarea unei comisii de investigare a grupului imobiliar. De cealaltă parte, social-democrații vor verificarea cheltuielilor președintelui Klaus Iohannis. Asta în contextul în care Marcel Ciolacu a spus recent că, dacă vrei să îngropi un subiect, faci o comisie de anchetă.
Editor : C.S.