În mesajul său de Crăciun de miercuri, înainte de a da binecuvântarea „Urbi et Orbi” unei mulţimi de aproximativ 30.000 de persoane în Piaţa Sfântul Petru, papa Francisc a făcut apel la tăcerea armelor în Ucraina şi la „îndrăzneala de a deschide negocieri pentru o pace justă”, transmite EFE, potrivit Agerpres.
La balconul loggiei centrale a faţadei bazilicii Sfântul Petru, Francisc, aşa cum face de obicei în mesajul său de Crăciun, a reflectat asupra conflictelor şi relelor din lume.
„Lăsaţi armele să tacă în Ucraina martirizată. Fie ca ei să aibă îndrăzneala de a deschide uşa negocierilor şi a gesturilor de dialog şi întâlnire, pentru a ajunge la o pace dreaptă şi durabilă”, a spus papa.
Şi a continuat: „Reduceţi la tăcere armele din Orientul Mijlociu. Cu ochii aţintiţi asupra leagănului Betleemului, îmi îndrept gândurile către comunităţile creştine din Israel şi Palestina, în special din Gaza, unde situaţia umanitară este cumplită”.
De asemenea, Francisc a făcut apel la autorităţile politice să găsească soluţii pentru a promova armonia socială în întreaga Americă şi în special în Haiti, Venezuela, Columbia şi Nicaragua.
Suveranul Pontif a spus că poartă în inima sa şi comunitatea creştină din Liban, în special din sud, şi din Siria, în acest moment foarte delicat şi a încurajat căutarea de soluţii care să permită reconcilierea naţională în Libia.
„Fie ca uşile dialogului şi ale păcii să fie deschise în întreaga regiune, sfâşiată de conflicte”, a adăugat el, amintind şi de conflictele din Myanmar sau Sudan, printre altele.
„Să ne străduim, mai ales în acest An jubiliar, să construim binele comun şi să redescoperim demnitatea fiecărei persoane, trecând peste diviziunile politice”, a adăugat el.
Francisc a amintit că marţi a fost deschisă Poarta Sfântă pentru a marca începutul Jubileului, care se celebrează la fiecare 25 de ani, şi sper că va ajuta la reconcilierea cu noi înşine, unii cu alţii, chiar şi cu duşmanii noştri.
„În acest Crăciun, începutul Anului Jubiliar, îi invit pe toţi oamenii, toate popoarele şi naţiunile să aibă curajul să treacă Poarta, să devină pelerini ai speranţei, să reducă la tăcere armele şi să depăşească diviziunile”, a transmis papa Francisc.
Editor : A.R.