Haka în Parlamentul Noii Zeelande în semn de protest. Membrii maori au întrerupt votul pe un proiect de lege controversat, care vizează reinterpretarea unui tratat de 184 de ani între britanici și maorii autohtoni, susținând că este o amenințare la adresa drepturilor poporului autohton al țării, care reprezintă aproximativ 20% din populația de 5,3 milioane de locuitori.
Membrii maori au arătat astfel că nu sunt de acord cu acest proiect de lege, considerat a fi controversat.
Proiectul de lege presupune reinterpretarea un tratat vechi de 184 de ani între Coroana Britanică și indigeni, prin care cele două părți au convenit asupra modului de guvernare.
Clauzele din acest document ghidează și astăzi legislația și politica.
Etnicii maori reprezintă aproximativ 20% din populația de 5,3 milioane a țării.
Semnat pentru prima dată în 1840 între Coroana Britanică și mai mult de 500 de șefi maori, Tratatul de la Waitangi stabilește modul în care cele două părți au convenit să se guverneze, transmite CNN.
Deciziile instanțelor și ale unui tribunal separat maori au extins treptat drepturile și privilegiile maori de-a lungul decadelor.
Cu toate acestea, unii susțin că acest lucru a discriminat cetățenii non-indigeni.
Partidul ACT din Noua Zeelandă, un partener minoritar în coaliția guvernamentală de centru-dreapta aflată la putere, a propus un proiect de lege care să instituie o interpretare mai restrânsă a tratatului Waitangi în legislație.
Editor : Ș.A.