Un român și-a ucis fosta parteneră sub ochii copilului lor de 3 ani, în timp ce se aflau într-o mașină în trafic, în Spania. Bărbatul a provocat și un accident rutier imediat după, în urma căruia copilul și încă o persoană au fost grav răniți.
Românul s-a predat după numai câteva ore de când a fost, practic, cel mai urmărit om din insula Mallorca. El a intrat în secția de poliție și a spus calm că „în sfârșit am făcut-o”, recunoscând crima și dovedind că premeditase acest gest. De altfel, el și victima se știau de mult timp: fuseseră pereche, aveau doi copii împreună, o fetiță de 8 ani și încă o fetiță de 3 ani.
Într-un incident de acum câteva luni, soția lui, victima, s-a dus la poliție și a spus că a fost agresată de către român. Atunci a fost emis un ordin de restricție și, teoretic nu mai avea voie să se apropie de ea. Nu se știe cum au fost în aceeași mașină în trafic. El conducea și la un moment dat, în plin mers al mașinii, a înjunghiat-o de mai multe ori, chiar în fața copilului care se afla în spate, pe scaunul de copil. A fost provocat și un accident în care fetița lor a fost rănită grav. Din fericire, este în afara oricărui pericol vital. O altă femeie care conducea un alt autovehicul a fost și ea rănită.
Autoritățile își pun acum întrebarea dacă nu cumva ar fi trebuit să facă ceva să nu se întâmple acest lucru, să protejeze mai mult victima unei agresiuni fizice, care, de multe ori, conform statiticilor, se termină cu crimă în Spania, relatează Alin Petrică, corespondent Digi24 în Spania.
Editor : C.S.