Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au discutat miercuri la telefon despre războiul din Ucraina şi cooperarea energetică bilaterală, informează EFE, care citează un comunicat al Kremlinului, potrivit Agerpres.
„A avut loc un schimb substanţial de opinii cu privire la conflictul din Ucraina. Viktor Orban şi-a exprimat interesul de a sprijini căutarea comună a unor soluţii politico-diplomatice la criză, ţinând cont de contactele sale cu o serie de lideri occidentali”, a informat preşedinţia rusă.
La rândul său, a spus Kremlinul, preşedintele Putin i-a transmis premierului ungar că „Rusia evaluează situaţia actuală în privinţa Ucrainei şi politica distructivă a regimului de la Kiev, care continuă să excludă posibilitatea unei soluţii paşnice a conflictului”.
Liderul de la Kremlin a declarat în mai multe rânduri că Rusia este pregătită să negocieze cu Ucraina, dar că preşedintele Volodimir Zelenski a interzis prin decret orice fel de negociere cu partea rusă, ceea ce a devenit un obstacol în căutarea unei soluţii politice.
Viktor Orban, considerat un aliat al Kremlinului în cadrul UE, şi-a apărat contactele controversate cu preşedintele Putin şi chiar a călătorit în Rusia pentru a promova o soluţie care să pună capăt războiului din Ucraina, în pofida atitudinii adverse a Uniunii.
„O serie de probleme actuale”
Premierul Ungariei şi-a exprimat convingerea că războiul din Ucraina este pierdut şi regretul că majoritatea liderilor politici europeni nu doresc să îşi asume această înfrângere a Kievului, aşa că şi-a pus speranţele în Donald Trump, preşedintele ales al SUA, pentru impulsionarea demersurilor care să ducă la o încheiere a conflictului.
În conversaţia de miercuri, cei doi lideri au abordat, de asemenea, situaţia tensionată din Orientul Mijlociu „în contextul evenimentelor recente din Siria”, unde preşedintele Bashar al-Assad, un aliat apropiat al preşedintelui Putin, a fost răsturnat.
În plus, cei doi lideri „au discutat şi despre o serie de probleme actuale, legate de comerţul bilateral şi cooperarea economică, care progresează în termeni generali”, în pofida sancţiunilor occidentale. „În special, ei şi-au concentrat atenţia asupra dezvoltării viitoare a unor proiecte energetice reciproc avantajoase”, a mai informat Kremlinul.
Premierul Viktor Orban s-a întâlnit luni cu Donald Trump la proprietatea preşedintelui ales al SUA din Mar-a-Lago, în Florida. La întâlnire au mai participat Elon Musk şi Michael Waltz, ministrul de externe Peter Szijjarto şi directorul executiv al 4iG, Gellert Jaszai.
Editor : C.S.