Vulturul cu cap alb este acum oficial pasărea națională a SUA, după ce președintele Joe Biden a semnat o lege în Ajunul Crăciunului prin care acordă această onoare păsării de pradă, potrivit BBC, citată de News.ro.
Pasărea a fost o emblemă naţională în SUA de foarte mulţi ani, apărând pe Marele Sigiliu al SUA – utilizat pe documentele americane – încă din 1782.
Dar nu fusese desemnată oficial ca pasăre naţională până când Congresul a adoptat proiectul de lege săptămâna trecută, trimiţându-l pe biroul lui Biden pentru a fi semnat.
„Timp de aproape 250 de ani, am numit vulturul cu cap alb pasăre naţională, când de fapt nu era”, a declarat Jack Davis, copreşedinte al Iniţiativei Naţionale privind Păsările pentru Centrul Naţional al Vulturului, într-un comunicat. „Dar acum titlul este oficial, şi nicio pasăre nu îl merită mai mult”.
Nu toată lumea a fost întotdeauna de acord cu privire la statutul naţional al vulturului cu cap alb.
Părintele fondator Benjamin Franklin s-a opus ca această creatură să fie aleasă să reprezinte ţara, numind-o o „pasăre cu un caracter moral rău”.
Dar nu toţi membrii Congresului au împărtăşit sentimentele lui Franklin.
Vulturii cu cap alb, la fel ca alţi vulturi din întreaga lume, au fost văzuţi de mulţi ca simboluri ale forţei, curajului, libertăţii şi nemuririi timp de generaţii, potrivit Departamentului pentru veterani al SUA. Şi, spre deosebire de alţi vulturi, vulturul cu cap alb era doar din America de Nord.
Legislaţia care desemnează vulturul cu cap alb ca pasăre naţională a fost iniţiată de parlamentarii din Minnesota. Statul găzduieşte ceea ce senatorul Amy Klobuchar a descris ca fiind una dintre cele mai mari populaţii de vulturi cu cap alb din SUA.
Vulturul cu cap alb este, de asemenea, protejat prin Legea privind emblema naţională din 1940, care face ilegală vânzarea sau vânătoarea acestei păsări.
Păsările au fost cândva pe cale de dispariţie, însă populaţia lor a crescut foarte mult după 2009.
Proiectul de lege privind vulturul cu cap alb a fost unul dintre cele 50 de acte legislative pe care Biden le-a promulgat în ajunul Crăciunului, inclusiv o lege federală împotriva „hazingului” pentru a combate violenţa şi decesele din campusurile universitare.
Editor : Ș.R.