Tarifele comerciale impuse de Donald Trump au crescut atât de mult încât orice majorare suplimentară nu va schimba prea mult lucrurile, cred analiștii citați de Sky News. Mai mult, liderii politici implicați în acest „război al taxelor” ar putea escalada tensiunile în alte moduri, susțin economiștii.
Cea mai recentă creștere a taxelor vamale urmează modelul observat pe tot parcursul săptămânii, când represaliile Chinei au corespuns exact cu ceea ce a făcut Donald Trump. Cu toate acestea, diferența este dată de ultimele semnale venite de la Beijing, arată Sky News.
Cele mai recente represalii ale Chinei cresc miza, dar fac acest lucru în cadrul unor parametri care sunt acum relativ previzibili.
China a declarat că orice măsură suplimentară este doar un „joc al numerelor” și că va ignora pur și simplu orice creștere ulterioară din partea lui Donald Trump. S-a dat astfel senzația că se pune capăt la ceea ce s-a simțit drept o escaladare neobosită a tensiunilor, de tip „balansoar”, notează analiștii britanici. Mai ales că, odată ce tarifele depășesc 50%, comerțul devine practic imposibil oricum, iar cifrele nu oferă vreo diferență substanțială.
Însă există mari semne de întrebare dacă această mișcare a Chinei va reuși să impună o stagnare a situației.
Trump ar putea fie să lase lucrurile așa cum sunt – poate cu o creștere nominală a tarifelor, astfel încât să se considere că el are ultimul cuvânt, fie să aleagă să ridice miza prin invocarea unei alte forme de măsuri netarifare împotriva Chinei, arată Sky News.
Indiferent dacă o astfel de măsură ar fi economică sau politică, China ar dori aproape cu siguranță să fie văzută ca reacționând – iar escaladarea pe probleme necomerciale are potențialul de a fi mult mai periculoasă din punct de vedere geopolitic. Chiar și în cazul unui impas, dacă una dintre părți vrea sau nu să se așeze la masa negocierilor este o cu totul altă problemă.
Un armistițiu face ca acest lucru să fie puțin mai probabil, însă încrederea dintre cele două părți este, fără îndoială, la cel mai scăzut nivel din toate timpurile, iar acest moment este încă periculos.
China este singura națiune din lume care a ales să ia atitudine în fața tarifelor
În timp ce alții fac concesii publice și trimit delegații pentru a negocia, China a calculat în mod clar că a nu fi văzută drept intimidată merită costul pe care îl vor aduce represaliile. Aceasta a declarat că va „lupta până la capăt”, dar ce înseamnă asta?
În realitate, există puține opțiuni bune, arată economiștii britanici. Există câteva măsuri evidente pe care China le va adopta aproape sigur, spun aceștia.
Un exemplu sunt controalele suplimentare ale exporturilor de minerale rare, esențiale pentru dezvoltarea de produse de înaltă tehnologie. China controlează o proporție uriașă din oferta mondială, dar este foarte probabil ca SUA să găsească soluții la timp.
Majorarea tarifelor pentru produsele americane cu impact ridicat, cum ar fi produsele agricole, ar fi o altă opțiune, dar aceasta nu poate merge prea departe. Iar opțiunile cu impact potențial mai mare au dezavantaje semnificative pentru Beijing, arată Sky News.
Ar putea, de exemplu, să vizeze companii americane importante, precum Apple și Tesla, dar acest lucru nu este ideal, într-un moment în care China încearcă să atragă mai multe investiții străine. Iar o anumită devalorizare a monedei este posibilă, dar ar veni, de asemenea, cu efecte adverse, remarcă aceeași sursă.
Alte opțiuni sunt mai mult politice și vin cu riscul unei escaladări dincolo de arena economică, arată, într-un articol de opinie, editorul Xinhua, agenția de presă de stat din China, care susține totodată că Beijingul ar putea înceta orice cooperare cu SUA în războiul împotriva fentanilului.